Cum se ”îmbogățesc” urmașii cadrelor medicale decedate de Covid-19: realitatea este terifiantă
Dacă ai avut vreun prieten care a spus că medicii inventează decedați de coronavirus pentru a se îmbogăți, poți să-i dai exemplul Lenuței Buta de 46 de ani, din Botoșani.
Situația din România când vine vorba de legislație este absolut șocantă. „Îmi este foarte greu să vorbesc. E singura fată pe care am avut-o. A fost o profesionistă. Toată lumea știe. Avea douăzeci și ceva de ani în Spitalul de Boli Infecțioase” a declarat Rodica Hriscu, în vârstă de 66 de ani. Ea face referire la fiica ei, asistentă la Spitalul Județean de Urgență Mavromati din Botoșani.
Conform PressOne, Lenuța Buta a decedat pe 23 mai într-un spital din Iași. Ea fost decesul 1178, iar moartea ei a adus în prim-plan un vid legislativ. Decesul a fost provocat din cauza unor complicații produse de virusul Sars-Cov-2. Din păcate pentru urmașii ei, a avut ghinionul să aibă un test covid negativ înainte de deces și un al doilea test negativ după deces. În acest context, oficial, nu se numără printre cei decedați de Covid-19.
Una peste alta, Lenuța avea un copil, iar conform deciziei Casei Județene de Pensii, acestuia i se cuvin 700 de lei pe lună, pensie de urmaș. Rareș este student în anul 1 la facultatea din Iași. Teoretic, lui Rareș i se cuvin 3700 de lei, dar Casa de Pensii a decis că o valoare mai mică decât salariul minim pe economie este mai mult decât suficientă.
Familia Lenuței se confruntă cu această situație, deși, de mai bine de cinci luni, există o lege care stipulează că urmașii personalului medical decedat în urma complicațiilor medicale cauzate de infectarea cu coronavirusul beneficiază de dreptul la o pensie de urmaș. Valoarea financiară menționată este egală cu 75% din salariul de bază al personalului medical la data decesului, până la împlinirea vârstei de 18 ani sau la 26 de ani, dacă trebuie să își termine studiile universitare. Din păcate, acea lege care vizează în mod expre scenariul în care s-a aflat Lenuța Buta nu are norme de aplicare.